Ideile abordate in acest articol, desi par ca revolutioneaza conceptia actuala despre boala si despre felul in care apare ea in organism, au radacinile pierdute undeva in negura vremurilor antice. Si pentru ca adevarul este numai unul, desi sunt multe caile prin care il afla, dupa multi ani de incercari si ipoteze, i se reveleaza din ce in ce mai pregnant si stiintei actuale care a creat chiar o ramura destinata studierii mecanismului de aparitie al unor maladii, numita PSIHOSOMATICA. Este meritul unor autori geniali ca Annick De Souzenelle sau medicii homeopati Olivier Soulier sau Grandgeorge Didier de a fi evidentiat in ultimii ani, rolul imens pe care il are psihicul uman in producerea bolilor. Ideea in sine, ar putea sa para deranjanta multora dintre noi, obisnuiti fiind sa consideram boala ca un accident nefericit, situatie care ne absolva in mod clar de vreo responsabilitate, exceptand-o poate pe aceea de a nu ne fi infofolit mai bine, de a nu ne fi protejat mai bine de intemperii, de microbi etc. Psihosomatica, imbratisata cu entuziasm de filozofia homeopata, pune la originea maladiilor o problema nerezolvata a psihicului uman.
Dr. Olivier Soulier merge mai departe si considera boala ca avand o intentie pozitiva in viata individului, si anume aceea de a crea un cadru propice rezolvarii unui conflict initial sau de a invata corpul sa supravietuiasca, sa se adapteze.  Boala vazuta prin aceasta prisma ar fi modul in care organismul nostru comunica iar corecta interpretare a semnificatiilor simptomelor fizice ne-ar permite intelegerea si ar ajuta vindecarea.  
  Limbajul folosit de organismul nostru fizic este cel al simbolurilor, sustine Annick de Souzenelle in cartea sa “Simbolismul corpului uman”, localizarea leziunilor, aspectul lor, tipul afectiunii, consecintele bolii asupra noastra putand fi traduse, prin cunoasterea simbolurilor arhetipale aflate in subconstientul nostru colectiv, in informatii despre dezechilibrul initial care sta la originea maladiei respective. Metaforic vorbind, boala este piesa de teatru pe care o creaza organismul pentru a ne arata cum sa rezolvam  problema sau uneori, extemporalul pe care trebuie sa-l trecem ca sa dovedim ca am invatat o anumita lectie de viata. In incercarea naturii de a conserva organismele cele mai puternice, boala reprezinta proba prin care organismul se adapteaza pentru a face fata provocarilor iar simptomul are rol de avertisment. Persistenta bolii insa, cronicizarea ei, se produce atunci cand nu am inteles sau nu am invatat.
  Organismul nu face diferenta intre real si imaginar. Studii recente de neurofiziologie au demonstrat ca imaginarea unei actiuni, cum ar fi miscarea mainii, produce o stimulare a celulelor corticale identica cu cea produsa de miscarea reala a mainii. Stomacul de exemplu este cel care primeste hrana, un organ care vine in contact cu lucruri din exterior (alimentele) pe care trebuie sa le digere. Vomismentele se produc daca bolul ingerat nu poate fi asimilat, dar si daca o situatie de viata nu poate fi acceptata, daca ne impunem sa suportam ceva ce “nu mai putem inghiti”. Mamiferele isi hranesc puii cu laptele produs de glandele mamare iar mamele care se ingrijoreaza mult pentru copiii lor au risc crescut de a somatiza prin boli de san.
  Sa presupunem ca suntem intr-o perioada de stress caruia trebuie sa-i facem fata. Este normal asa, viata inseamna adaptare si invatare. Dar daca stressul se prelungeste peste limita suportabilitatii noastre, corpul ne “forteaza” sa luam o pauza prin producerea unei maladii localizata de obicei in locul cel mai solicitat, de exemplu: tristetea cronica poate fi exprimata prin bronsita (popular, unui bolnav la plamani i se spune ca are “oftica”), mania si invidia produc crize biliare ( “s-a ingalbenit de invidie/nervi) etc. Daca tot nu reusim sa rezolvam problema, probabil vom incepe sa ne anesteziem cu alcool iar rezultatul va fi unul mai grav: ciroza. Combativitatea poate fi o trasatura pozitiva, un mecanism care ne ajuta sa facem fata unor situatii dificile de viata si sa invingem, dar atunci cand este exagerata sau folosita intr-un context nepotrivit, ea se poate intoarce impotriva propriului organism sub forma hipertensiunii arteriale de exemplu.
  Priviti din acest punct de vedere, microbii, virusii etc nu sunt inamicii nostrii numarul unu ci mijlocul prin care natura ne ajuta sa somatizam, somatizarea si boala permitand organismului sa se adapteze.
 Un exemplu in acest sens il constituie copiii mici care, in primii ani de viata sunt supusi unui “bombardament” informational fantastic: imagini, culori, mirosuri, gusturi, pentru ei totul este o noutate, organele de simt fiind asaltate de numeroase senzatii. Rinofaringitele reprezinta solutii temporare pentru blocarea stimulilor senzoriali: mirosul nu mai este perceput pentru ca nasul este”infundat”, durerile in gat il fac pe copil sa nu mai primeasca o vreme o mancare diversificata solida, starea de curbatura il determina sa doarma mai mult etc. Frecvent, astfel de maladii se produc in momentul integrarii copilului in colectivitate, atunci cand afluxul senzorial si psihologic este si mai mare.
“Maladia are intotdeauna o intentie pozitiva” spune dr. Olivier Soulier, “ne pune intrebari si ne propune solutii. Simptomul reprezinta o oglinda si in fata lui trebuie sa ne intrebam mereu : Ce intrebare ne pune? Ce ne pune sa rezolvam?”

Dr.Adela Apostol
Medic primar Medicina Sportiva
Asistent universitar UMF “Carol Davila”
Competenta in homeopatie
adelaapostol.blogspot.com